miercuri, 29 februarie 2012

Mărţişor cu Ceauşescu pentru pensionari

Mă gîndesc, de sufletul ediţiei din acest an a Mărţişorului, la o largă categorie de pensionari români. Au pensii nesatisfăcătoare, medicamentele sînt scumpe, la fel şi păpica, nici copiii lor nu o duc prea bine. Plîng, se caină, eventual după ce au ieşit cu anticipaţie la pensie, iar eu nu-i bag în seamă. Pentru că ştiu cîţi ani aveau în mai 1990, pentru că ştiu cum au votat atunci bătîndu-şi joc de viitorul meu şi-al nostru. Bani şi medicamente să le dea cine au căştigat alegerile din 20 mai 1990 şi urmaşii urmaşilor ălora. Eu le dau acest mărţişor...

Omul care vede în oameni


Doctorul Dorel Cosma s-a născut la Iaşi Oneşti, pe 9 martie 1967. A terminat rezidenţiatul în radiologie şi imagistică în 2004, la Iaşi, unde absolvise şi Universitatea de Medicină şi Farmacie. În Piatra Neamţ s-a angajat la MICROMEDICA şi îi va purta toată viaţa o sinceră recunoştinţă şi prietenie lui Dorel Botez, pe care îl consideră un pionier şi un vizionar în domeniul clinicilor medicale private integrate. Se consideră bogat doar sufleteşte. L-ar reciti pe Caragiale pentru că este de actualitate. Nu se consideră un ctitor în domeniul lui, ci un dezvoltator pasionat. Numele său se identifică de ceva vreme cu dezvoltarea Proiectului ANTARES.

Ce-ţi trebuie ca alegi să faci specializarea în radiologie? Asta ţi-ai dorit?
Eu asta mi-am dorit. E la limita între tehnic şi medical. 90% dintre băieţi, cînd sînt în facultate, visează chirurgia, iar 10% - cardiologie, ortopedie, ceva pe-acolo. Pe măsură ce avansezi în cei şase ani de facultate, descoperi că eşti atras de alte specializări.
Într-o discuţie purtată anul trecut îmi mărturiseai că deţi toate specializările şi competenţele disponibile pe „piaţa” de profil.
Pe radiologie, da. Anul trecut ar mai fi fost o specializare, dar au scos-o, nu mai poţi s-o faci nici dacă vrei. Era radiologia intervenţională.
Care e, pînă la urmă, diferenţa între specializare şi competenţele ce ţin de radiologie? Ajută-mă să înţeleg.
La origine, specialitatea asta de radiologie şi imagistică era doar radiologie. Au început să vadă că radiologia, de fapt, nu mai este radiologie tradiţională – înseamă şi ecografie, şi imagistica sînului, şi computer tomografie, şi rezonanţă magnetică, şi osteodensitometrie, şi aia, şi aia... A fost o perioadă de tranzit, în care competenţe cum am eu în mamografie, de exemplu, nu se făceau în rezidenţiat. Trebuia s-o faci după ce erai medic specialist, să mergi la cursuri suplimentare. Chiar şi ecografia se făcea după rezidenţiat – eu am fost ultima generaţie care am dat competenţa de ecografie. Acuma, medicii radiologi nu o mai dau.
E implicită?
Da, e implicită, e inclusă în specialitate.
Şi, cu tot acest palmares de specializări, ce cauţi la Piatra Neamţ?
Consoarta m-a adus.
Dar lumea ştie că eşti burlac.
Sînt, acuma sînt.
Cum suporţi condiţia de unul dintre cei mai doriţi burlaci?
Ei, nu-s chiar burlac, nu-s de unul singur. Sînt într-o relaţie de ani buni şi sper s-o... definitivăm.
Nu te-a tentat, de exemplu, Marea Britanie? Era altă viaţă profesională.
La fel ca şi mulţi colegi am fost pus, din cauza condiţiilor româneşti, în situaţia de a mă gîndi, de-a alege, de-a vedea orizontul în două mari direcţii: fie faci ceva foarte bine în România, cu riscurile de rigoare, fie te orientezi spre o ţară străină, dacă poţi. Aici intervin foarte mulţi factori, cum sînt cei familiali. A fost cazul meu, eu sînt singur la părinţi, ei sînt în vîrstă şi te gîndeşti cui îi laşi. Şi a fost şi ideea că eu pot să reuşesc şi în România.
Cum trăieşti cu notorietatea asta pe care o ai?
Nu ştiu, nu cred că e notorietate. Mie îmi place să îmi fac meseria bine - că dacă mi-am făcut-o bine şi am căpătat o stimă din partea pacienţilor, e OK.
Pentru partea de diagnostic, publicul larg are şi imaginea construită în filmele seriale pe care le vizionează. Acolo intervine şi partea de dramatizare, dar realitatea întrece filmul?
De multe ori mi-am dorit ca realitatea mea să întreacă filmul. Dar, în realitatea reală, sînt momente cînd există rutină, şi sînt şi momente cînd ai nevoie de sprijinul colegilor care au alte specialităţi. Fiecare specialitate are frumuseţea ei şi fiecare te ajută pe tine, ca radio-imagist, să ajungi la o concluzie.

Continuarea interviului, aici.

Lustraţia a îngropat Proclamaţia

În forma de acum, Legea lustrației nu mai rezolvă nimic fundamental pentru sănătatea națiunii noastre. Timp de 22 de ani lustrabilii români și-au văzut netulburați de interesele lor personale și de grup. Spiritul Proclamației de la Tmișoara a murit demult, la fel ca și entuziasmul care marca proiectul inițial al Legii “Ticu Dumitrescu”, lege care viza deconspirarea Securității și a agenților acesteia. Mai mult, de fapt un pdv redacţional, găsiţi aici.

Ce-i drept, eu nu mi-am făcut vreo clipă iluzii, aşa că suferinţa-i ca şi inexistentă. Ce-a fost în martie 1990 şi o vreme după aceea, gata, e istorie. Puţină lume îşi aminteşte astăzi de George Şerban sau de faptul că Primăria Timişoara a susţinut celebra proclamaţie în 13 puncte. Din februarie 1990, cînd a fost adoptată de Societatea Timişoara, proclamaţia s-a identificat cu punctul 8, cel care susţinea îndepărtarea securiştilor şi activiştilor din viaţa publică.
Astăzi mă amuză cîte unul ca Marius Oprea, care declară tranşant că ţara-i condusă de fosta nomenclatură UTC. Greşit, istoric isteţ ce eşti! Ne conduc, ne mînă şi ne zdrobesc foarte mulţi agenţi de mîna a treia şi-a patra ai Securităţii, dimpreună cu tîmpiţi care nici măcar nu ajungeau în rezerva de cadre a UTC şi PCR. Oricum, în urmă cu 22 de ani am semnat pentru susţinerea Proclamaţie şi am ieşit în stradă. Nu-mi făceam iluzii, doar visam...

joi, 23 februarie 2012

Doi medici din val: Alina și Laci

N-am ce face uneori și, cu toate că îmi promit să mă învăț minte, urmăresc ce spune și ce scrie Alina Mungiu Pippidi. După cum se știe, e un produs al Institutului de Medicină și Farmacie din Iași și al școlii de presă „Opinia studențească”. Sînt, de fapt, motivele pentru care mă predau în fața nostalgiei și acord o atenție nemeritată acestui autentic prototip de instalație generatoare de gălăgie pe orice temă. E cultă, nimic de zis. Domină, dacă își pune mintea, pe orice interlocutor, transformîndu-și vocea imposibilă într-o armă redutabilă. Ce-a pățit cu ea fostul președinte Ion Iliescu, la TVR, pe vremea cînd Convenției nu-i ieșeau specialiștii la număr, întrece în mîrlănie și astăzi multe dintre „derapajele” cu care ne-au obișnuit televizuinile. Dar în cazul ei, se vede treaba, s-a iertat, nu se pune, doar e mare profesor universitar în Germania. Care profesor are o mare problemă: confundă catedra cu masa, fie ea de scris, fie de sprijinit coatele într-un studio cu lumini și camere de filmat.
De la atîția deținători ai titlului de profesor universitar, cîți au ajuns să se perinde prin diverse emisiuni TV, se naște mai întîi o îngrijorare: cum or fi arătînd studenții lor? Apoi, te întrebi ce fel de profesor o fi, dacă nu știe să vorbească și să se comporte potrivit poziției academice? Pe fond, însă, situația e mai gravă. Pentru că într-un profesor, expus public prin natura activității, nădăjduim să găsim un model. Cu Alina, eternă promotoare de proiecte moarte, precum CDR sau Alianța Dreptate și Adevăr, publicul larg e lămurit. Dar ea tot insistă. Și asta în condițiile în care n-am auzit să fie combătută competența ei în politologie, ci doar la ce ne folosește.
Dacă în cazul ei ne salvăm din telecomandă sau respingerea unei publicații, iată, în cazul unui cadru universitar eminent de la Oradea am ajuns să ne predăm, să ne resemnăm. Ladislau Ritli e numele său și se ocupă de conducerea Ministerului Sănătății. I-am luat apărarea în cîteva rînduri, chiar cu riscul de a mă certa cu unii cunoscuți. Aflasem de la Oradea ce om minunat e, cît e de iubit, cu cîtă dăruire își face meseria de medic. Exterminarea bolnavilor de cancer, ca „program național”, a devenit între timp o certitudine. Iar Laci de la Bihor nu e orice fel de medic, el este specialist în… Oncologie pediatrică. Semn clar că între ce profesezi la locul tău de muncă și ce „produci” în viața publică poate fi o diferență realmente criminală. Motiv pentru care refuz să îmi închipui ce-ar face Alina într-un guvern, mai ales că e medic, iar specialitatea ei, dacă nu mă înșel, este Psihiatria.

Comentariul a fost publicat astăzi în Mesagerul de Neamț .

joi, 9 februarie 2012

Rătăciți în tradiție: Imprudentul Ungureanu

Mă amuză sincer, în lipsă de resurse și cadru pentru altă reacție, vocalizele celor care se recomandă politicieni de opoziție și reprezentanți ai societății civile, acompaniați de comentatorii cu normă la televizuini, pe seama desemnării unui șef de serviciu secret pentru a conduce, cu numele, un guvern. Nu vor cu nici un chip să se resemneze și să învețe că trăim în România, iar președinte e Traian Băsescu! Încă o ”nefăcută” e perfect naturală, adică se înscrie de minune în (i)logica deținerii controlului total asupra țării și neamului. Fără a ține cont de costurile și consecințele denunțate de cei cu vocalizele.
Cîndva, umbla vorba că șefilor de servicii secrete li se va interzice prin lege să revină în politică, să dețină funcții publice. Acum, se confirmă că planul îl viza direct pe răposatul Radu Timofte (fost director SRI), Gheorghe Fulga (SIE) nefiind decît o victimă colaterală.
Mihai Răzvan Ungureanu, acceptînd oferta președintelui, devine – fără doar și poate – părtaș la o dezvăluire de proporții. Care a scăpat celor cu… S-a ridicat public vălul de pe ascunsele și adevăratele filiere de identificare, creștere, promovare și consacrare a cadrelor care ajung să conducă. Indiferent de partid, indiferent de votul poporului. CV-ul lui Ungureanu spunea multe și pînă acum. Unii au comentat de-a lungul anilor, alții nu, mulți au fost indiferenți. Firesc, cunoscătorii și-au văzut de treabă. Absolut nici un pas din drumul devenirii sale nu a fost întîmplător. Diferența vine din expunerea în noul context creat de președinte. Să fie acesta punctul de inflexiune decisiv din destinul ”fabricat” pentru Ungureanu? Probabil că nici Traian Băsescu nu știe. Dar a jucat. Cu sînge rece.
Pînă se va desluși pe deplin ce valoare de întrebuințare poate avea Cabinetul Ungureanu, două detalii – tulburătoare și, în egală măsură, semnificative – sînt imposibil de ocolit. S-au ivit, nu din mapa personală, ci din dosarul public al premierului desemnat. Țin de imprudență, în aparență, însă pe fond arată că structurilor reale de putere ale sistemului românesc nu le pasă decît de gestionarea puterii reale. Primul detaliu este leafa de șef al spionilor români, conform cu declarația de avere: e ridicolă, comparabilă cu a unui directoraș dintr-un consiliu județean. Fără normă de hrană și alocații pentru costume, pantofi și sosete!… Al doilea ține de soția sa. În contul ei apar sute de mii de lei cîștigați anual din ”servicii de consultanță medicală” prestate pentru OMV AG, Viena. Daniela Ungureanu, soție de șef de serviciu secret, lucrează la Insitutul Clinic Fundeni, ceea ce impresionează. Numai că specialitatea ei este – țineți-vă bine! – Anestezie și Terapie Intensivă. Detaliile devin pe dată semne certe că structurilor nici de aparențe nu le pasă, iar cuvîntul imprudență e unul generos. Asta nu mai e amuzant deloc.

P.S. Vă invit să citiţi cu maximă atenţie şi comentariul semnat de Dana Ostahie, în pagina 3 a Mesagerului. Nimic nu e întîmplător...

marți, 7 februarie 2012

A plecat Boc - mare scofală...

Nu am jubilat fiindcă nu îmi fac iluzii. Am amînat orice comentariu pentru că mizeria și făcăturile ne doboară. De izvorul problemelor, al dezastrului nostru național încă nu se atinge nimeni. Și șansele de-a scăpa sînt extrem de mici.
Iată de ce vă ofer această minunată fotografie de criză cu anticipație, furnizată (poza, nu criza!) de un amic. E făcută sîmbătă, 4 februarie, fix la ora 18:46, la Kaufland Piatra Neamț.

joi, 2 februarie 2012

Derbedeii rezistă. După 20 de ani


Pe lîngă ce e în titlul postării mele, propun cu multă dragoste şi responsabilitate să nu rataţi ultima pagină a ziarului. Sînt convins că se vor face conexiuni serioase şi sănătoase... Nimic nu e întîmplător.